ivan turbinca 2

- Măi! Dar acest păcat! Ori casa asta nu-i curată, ori s-a cutremurat pământul, de mi-a sărit perna de sub cap, şi eu umblu bădădăind ca un nebun! Ce-or mai fi şi cutremurele ieste?! zise Ivan, mai făcând câteva cruci până la pământ, şi apoi iară se culcă. 
Dar, când să aţipească, deodată se aud prin casă o mulţime de glasuri, care de care mai urâcioase: unele miorlăiau ca mâţa, altele guiţau ca porcul, unele orăcăiau ca broasca, altele mornăiau ca ursul, mă rog, fel de fel de glasuri schimonosite se auzeau, de nu se mai ştia ce mama dracului să fie acolo! Ivan, atunci, se cam pricepe ce-ar fi asta. 
- Apoi, stai dar! că are Chira socoteală, cum văd eu. Şi odată începe a striga puternic: 
- Paşol na turbinca, ciorti! Atunci diavolii odată încep a se cărăbăni unul peste altul în turbincă, de parcă-i aducea vântul. Şi după ce intră ei cu toţii înlăuntru, Ivan începe a-i ghigosi muscăleşte. După aceea leagă turbinca strâns la gură, o pune sub cap, mai trântindu-le prin turbincă nişte ghionturi ruseşti, colea, cum ştia el, de da inima din draci. Apoi se culcă cu capul pe dânşii şi, nemaifiind supărat de nimene, trage Ivan un somn de cele popeşti... Dar, când aproape de cântători, Scaraoschi, căpetenia dracilor, văzând că parte din slugile lui se zăbovesc, porneşte cu grăbire la locul ştiut, să le caute. Şi, ajungând într-o clipă, se vâră, el ştie cum şi pe unde în odaie la Ivan şi-i şterge o palmă prin somn, cât ce poate. Ivan, atunci, sare ars şi odată strigă: 


- Paşol na turbinca! Scaraoschi, atunci, intră şi el fără vorbă şi se înghesuieşte peste ceilalţi demoni, căci n-are încotro. 
- Ei, las' că vă judec eu acuşi, necuraţilor, voi scoate untul din voi, zise Ivan tulburat. Cu mine v-aţi găsit de jucat? Am să vă muşurluiesc de au să râdă şi câinii de voi!

Şi odată se îmbracă şi se înarmează Ivan cu toate ale lui şi, ieşind afară, începe a face un tărăboi de s-a sculat toată ograda în gura lui. 
- Dar ce-ai păţit, mă pohonţule, de te-ai sculat cu noaptea-n cap şi faci aşa larmă, ziseră oamenii boierului, care dau chiori unul peste altul, de parcă aveau orbul găinilor. 
- Ce să păţesc? zise Ivan dârz. Ia! am căptuşit nişte iepuroi şi am de gând să-i jumulesc. 
Boierul, în zgomotul ista, se scoală şi el şi întreabă: 
- Ce vuiet e acolo prin ogradă? 
- Ia, mai toată noaptea nu ne-am putut odihni din pricina rusului celuia. Dracul ştie ce are... Cică a prins nişte iepuroi şi vrea să-i jumulească, să iertaţi d-voastră! 
În vorbele aceste, numai iaca ce se înfăţişază şi Ivan înaintea boierului, cu turbinca plină de draci, care se zbăteau ca peştii în vârşă. 
- Iaca, gospodare, cu cine m-am vânjolit toată noaptea... dar încaltea ţi-am curăţit şi eu casa de draci şi vi-i aduc poclon dis de dimineaţă. Porunceşte să-mi aducă nişte palce, că am să-i bat la fund, să pomenească ei cât or trăi că au dat peste Ivan, robul lui Dumnezeu. 
Boierul, văzând aceasta, pe de-o parte l-a cuprins spaima, iară pe de alta nu mai ştia ce să facă de bucurie, căci multe sărindare mai dăduse el până atunci pe la popi, în toate părţile, ca să-i poată izgoni dracii de la casă, şi nici că fusese chip. Dar se vede că pân acum le-a fost şi lor veleatul. Cu Ivan şi-au găsit popa. 
- Bine, Ivane, zise boierul cu mulţumire. Să-ţi aducă palce câte vrei, şi fă-ţi datoria cum ştii, ca apoi om oi fi şi eu, helbet!

În sfârşit, nu trece mult la mijloc, iaca se pomeneşte Ivan cu un car de palce cum îi plăcea lui. Le ia şi le leagă la un loc, tot câte două-trei, după cum îşi ştia meşteşugul.  Dar, până la vremea asta, se adunase împrejurul lui Ivan tot satul, ca să vadă de patima dracilor. Căci lucru de mirare era acesta, nu şagă! Atunci Ivan dezleagă turbinca în faţa tuturor, numai cât poate să încapă mâna, şi luând câte pe un drăcuşor de corniţe, mi-l ardea cu palcele, de-i crăpa pielea. Şi după ce-l răfuia bine, îi da drumul, cu tocmeală, să nu mai vie pe acolo, altă dată. 
- N-oi mai veni, Ivane, câte zile oi avea eu, zicea Ucigă-l-crucea, cuprins de usturime, şi se tot ducea împuşcat. Iară oamenii ce priveau şi mai ales băieţii leşinau de râs. 
Dar, mai la urma urmelor, Ivan scoate de barbă şi pe Scaraoschi şi-i trage un frecuş, de cele moschiceşti, de-i fuge sufletul. 
- Poftim! După bucluc umbli, peste bucluc ai dat, măi jupâne Scaraoschi! Să te înveţi tu de altădată a mai bântui oamenii. Sărsăilă spurcat ce eşti! Şi apoi, dându-i drumul, "na!" fuge şi Scaraoschi după ceilalţi, ca tăunul cu paiul... 
- Dumnezeu să iti dea zile, zise atunci boierul, cuprinzând pe Ivan în braţe şi sărutându-l. De-acum rămâi la mine, Ivane, şi, pentru că mi-ai curăţit casa de draci, am să te ţin ca pe palmă. 
- Ba nu, gospodin, zise Ivan. Mă duc să slujesc pe Dumnezeu, împăratul tuturor. 
Şi, zicând aceste, se încinge cu sabia, pune turbinca la şold, îşi ia raniţa în spate şi puşca de-a umăr şi, pornind, se tot duce înainte, la Dumnezeu. Iară privitorii, cu căciulile în mână, îi urau drum bun, ori încotro s-a întoarce. 
- Călătorie sprâncenată! zise boierul, de rămâneai, îmi erai ca un frate, iară de nu, îmi eşti ca doi.

Mi se pare mie că şi boierul, cât era de boier, luase frica turbincăi, de nu-i păru aşa de rău după Ivan, care-i făcuse atâta bine. Ivan însă nici nu se gândea la asta, el îşi căuta acum de drum, întrebând din om în om unde şede Dumnezeu. Dar toţi pe câţi îi întreba dădeau din umeri, neştiind ce să răspundă la aşa întrebare ciudată. 
- Numai Sfântul Nicolae trebuie să ştie asta, zise Ivan, scoţând o iconiţă din sân şi sărutând-o pe dos şi pe faţă. 
Şi atunci, ca prin minune, se şi trezeşte Ivan la poarta raiului! Şi, nici una, nici două, odată începe a bate în poartă cât putea. Atunci Sfântul Petre întreabă dinauntru: 
- Cine-i acolo? 
- Eu. 
- Cine eu? 
- Eu, Ivan. 
- Şi ce vrei? 
- Tabacioc este? 
- Nu-i. 
- Votchi este? 
- Nu-i. 
- Femei sunt? 
- Ba. 
- Lăutari sunt? 
- Nu-s, Ivane, ce mă tot chihăieşti de cap?! 
- Dar unde se găsesc de aceste? 
- La iad, Ivane, nu aici. 
- Măi! Dar ce sărăcie lucie pe aici, pe la rai!... zise Ivan. Şi, nemailungind vorba, îndată şi porneşte la iad. Şi el ştie pe unde cotigeşte, că nu umblă tocmai mult şi numai iaca ce dă şi de poarta iadului. Şi atunci, odată începe a bate în poartă, strigând: 
- Ei! Tabacioc este? 
- Este, răspunde cineva dinlăuntru. 
- Votchi este? 
- Este. 
- Femei sunt? 
- Dar cum să nu fie?! 
- Lăutari sunt? 
- Ho, ho! Câţi pofteşti. 
- A! haraşo, haraşo! Aici e de mine! Deschideţi iute, zise Ivan, tropăind şi frecându-şi mâinile.

Dracul de la poartă, gândind că e vreun muşteriu vechi de-al lor, deschide, şi atunci, numai iaca ce se trezesc pe neaşteptate cu Ivan Turbinca! 
- Vai de noi şi de noi! ziseră atunci dracii, scărmănându-se de cap în toate părţile. Aşa-i c-am păţit-o? 
Ivan, însă, porunceşte să-i aducă mai degrabă votchi, tabacioc, lăutari şi femei frumoase, că are gust să facă un guleai. 
Se uită dracii unii la alţii şi, văzând că nu-i chip de stat împotriva lui Ivan, încep a-i aduce, care dincotro, rachiu, tutun, lăutari şi tot ce-i poftea lui Ivan sufletul. Umblau dracii în toate părţile, iute ca prâsnelul, şi-i intrau lui Ivan în voie cu toate cele, căci se temeau de turbincă ca de nu ştiu ce, poate mai rău decât de sfânta cruce. 
De la o vreme se chefăluieşte Ivan cum se cade, şi unde nu începe a chiui prin iad şi a juca Horodinca şi Cazacinca, luând şi pe draci şi pe drăcoaice la joc, cu nepus în masă, şi în vârtejul cela, răsturna tărăbi şi toate cele în toate părţile, de-ţi venea să te strici de râs de iznoavele lui Ivan. Acum, ce să facă dracii, ca să-l urnească de-acolo? Gândesc ei, se sucesc ei, se frământă ei cu mintea fel şi chip, dar nici unuia nu-i vine în cap ce să facă. Talpa-iadului însă, mai ajunsă de cap decât toţi dracii, zise atunci lui Scaraoschi: 
- Haram de capul vostru! de n-aş fi eu aici, aţi păţi voi şi mai rău decât aşa. Aduceţi-mi degrabă o putină, o piele de câine şi două beţe, să fac o jucărie, cum ştiu eu, şi acuşi vi-l mătur de-aici. 
Şi atunci, îndată i se aduc cele cerute, şi Tălpoiul face iute o darabană, şi apoi, furişându-se de Ivan, iese cu dânsa afară şi începe a bate ca de război; brr... br... 
Ivan, atunci, îşi vine în simţire şi într-un buc iese afară cu puşca la umăr, să vadă ce este. 
Talpa-iadului, atunci, face ţuşti! înlăuntru, şi dracii, tronc! închid poarta după Ivan, şi, punănd zăvoarele bine, bucuria lor că au scăpat de turbincă. Bate el Ivan în poartă cât poate, se răcăduieşte el cu puşca, dar au prins ei acum dracii la minte. 
- Ei las', cornoraţilor! De mi-ţi mai pica vrodată în mână, turbinca are să vă ştie de ştire. 
Văzând Ivan că porţile iadului sunt ferecate în toate părţile şi că dracii n-au gând să-i deschidă, se lehămeteşte el acum şi de lăutari, şi de tabacioc, şi de votchi, şi de tot, şi porneşte iar la rai să slujească pe Dumnezeu. Şi cum ajunge la poarta raiului, din afară, se şi pune acolo de strajă şi stă neadormit zi şi noapte, tot întruna, fără să se clintească din loc. Şi nu mult după aceasta, numai iaca ce vine şi Moartea şi vrea numaidecât să intre la Dumnezeu, ca să primească porunci.

Add to Cart